Echipa MANAGERIALĂ

„Acei care privesc numai în trecut sau în prezent, în mod sigur vor pierde viitorul.”

(JOHN KENNEDY)

Noile obiective și finalități educaționale din cadrul învațământului profesional postsecundar, presupun un management modern, autentic participativ, implementat printr-un nou mod de gândire și de acțiune, prin promovarea unei culturi manageriale corespunzatoare exigențelor timpului de astăzi.

Aflat la cel de-al șaizecilea deceniu, sub conducerea, la moment a managerului Lisnic Ion, în Colegiul Politehnic, activează cu succes o echipa managerială consacrată, cu convingeri deschise spre valori și renovări, flexibilă în gândire, curajoasă în acțiuni formative. Proiectarea și realizarea unei activități de calitate presupune o filozofie și o acțiune managerială, subordonată conceptului de inovație într-o eră digitalizată și socială.


Colegiul Politehnic din mun. Bălți, prin echipa sa managerială, Vă invită să încredințați formarea copiilor dumneavoastră ncolegiului nostru , doar astfel având garanția formării un specialist de calitate, deschis şi receptiv, sociabil şi polivalent, care să dețină cunoştințe temeinice despre specialiatetea aleasă, să aibă deprinderi practice şi capacități de adaptare la o lume în schimbare, să aprecieze şi să promoveze valorile şi practicile democratice – un adevărat cetățean european al mileniului trei.

Membrii echipei manageriale

Lisnic Ion

Directorul Colegiului,

email: lisnic2302@gmail.com

Glavan Gabriela

Director adjunct pentru instruire și educație,

email: gabriiela.glavan@gmail.com

Craiţman Liudmila

Director adjunct practică și producere,

email: lcraitman1977@gmail.com

Balanici Olga

Șef secție didactică,

email: balaniciolga7@gmail.com

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux